Știri

2024.04.23.
ȘtiriSpații Verzi

22 proiecte au obţinut finanţare

23 Aprilie 2024 – În cadrul celei de-a 18-a ediții a programului Spații Verzi, MOL România și Fundația pentru Parteneriat au selectat 22 de proiecte de mediu pe care le vor finanța cu peste 800.000 de lei. Acestea vor fi implementate la nivel național, în 10 județe din țară, și vizează implicarea tinerilor și comunităților locale în inițiative de permacultură urbană și conservare a ariilor naturale protejate.

Juriul programului a selectat 8 proiecte care urmează să primească finanţare în cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane – cea mai nouă arie de intervenție a programului. Principalele activități incluse în această componentă, care se bazează pe principii și etici de permacultură, sunt atelierele de grădinărit urban în curțile școlilor și în grădini comunitare, pe lângă înființarea grădinilor de tip permacultură. Cele 14 proiecte alese în cadrul componentei tradiționale a programului, Arii Naturale Protejate, au ca scop promovarea ariilor protejate și creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței conservării acestora. 

Acestea se vor concretiza în activități de mediu precum crearea de trasee tematice în ariile protejate, sărbătorirea zilelor internaționale dedicate protecției mediului, organizarea de tabere și excursii Junior Ranger, crearea și organizarea funcționării unor centre demonstrative și instalarea de panouri informative în ariile protejate.

„Tinerii sunt cei care, prin ideile și experiențele pe care le au, vor avea un rol esențial în crearea unui viitor sustenabil, construit în armonie cu mediul natural. Tocmai de aceea, credem că este esențial ca aceștia să fie implicați din activități menite să îi ajute să se conecteze cu lumea din jur și să descopere rolul esențial al naturii în viețile noastre. Suntem mândri că susținem această inițiativă de 18 ani și suntem onorați că reușim să deschidem apetitul tinerilor pentru un stil de viață construit cu respect față de natură ”, a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România. 

 
„Proiectele selectate pentru finanțare în cadrul celor două componente ale celei de-a 18 ediții a programului Spații verzi ne demonstrează în continuare că interesul pentru inițiative de conservare a biodiversității  și a ariilor protejate precum și pentru implicarea în proiecte de permacultură urbană este ridicat. Calitatea proiectelor câștigătoare este una foarte bună și ne oferă certitudinea că acestea își vor atinge obiectivele propuse, incluzând o participare publică semnificativă atât a tinerilor cât și a altor voluntari, iubitori de natură sau de grădinărit comunitar”, a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

În cadrul celor șaptesprezece ediții anterioare ale programului Spații Verzi, desfășurate în perioada 2006-2023, au fost finanțate 693 de proiecte. Peste 252.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, programul a sprijinit organizarea a 173 de tabere Junior Rangers şi 2.996 activități extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător și amenajarea a 154 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România. În cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane, care a fost integrată în acest demers în urmă cu doi ani, au fost organizate deja 257 de ateliere practice de grădinărit și de educație ecologică, au fost plantați 3.759 de arbori și arbuști și au fost cultivate diferite verdețuri și plante aromatice, precum și legume și fructe pe o suprafață de  15.193 m2.

Lista proiectelor finanțate în cadrul celei de-a 18-a ediții a programului Spații verzi poate fi găsită pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro.

 
Despre MOL România

 
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 29 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 238 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 258 de angajați proprii. În 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmat, în 2024, de lansarea platformei MOL MOVE, care oferă o experiență digitalizată de ultimă generație și beneficii exclusive. Compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului. Primul proiect de responsabilitate socială dezvoltat de MOL Romania pe plan local este programul Spații Verzi, care sărbătorește în 2024 cea de-a 18-a ediție. Datorită acestei inițiative, peste 250.000 de beneficiari au fost implicați în activități dezvoltate cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă cum se pot implica, în plan personal, în protejarea naturii. Cea mai tânără inițiativă de responsabilitate socială a fost lansată în 2023, prin platforma de educație rutieră „Tu conduci! Familia are prioritate”, dezvoltată cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor din trafic și de a promova un comportament responsabil.
 
Despre Fundaţia pentru Parteneriat

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 24 ani au fost sprijinite, cu peste 116 milioane de lei, peste 1.430 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri. 
22 proiecte au obţinut finanţare
cookieAcest site folosește cookies pentru a va oferi funcționalitatea dorită. Navigând în continuare, sunteți de acord cu Politica de cookies și cu plasarea de cookies, cu scopul de a va oferi o experiență îmbunătățită.